De ce să contribui financiar?

La Harvest, dărnicia nu este ceva ce trebuie să facem, e ceva ce vrem să facem. Este o onoare și un privilegiu, așa că am încercat să facem cât mai simplu să poți dărui.

În Faptele Apostolilor 2:45, primii creștini au realizat că biserica trecea printr-o criză și fiecare din ei au contribuit financiar pe cât au putut. Vrem și noi să facem la fel. Dacă în trecut am ajutat instituții și oameni în nevoi, acum e timpul să ajutăm lucrarea bisericii, ca noi să putem continua să avem grijă de membri și să ajutăm pe alții în același timp.

Dăruiește

Ajută lucrarea bisericii prin redirecționarea impozitului

Poți ajuta și cu 3.5% din impozitul pe profit sau dacă ai PFA sau firma cu 20% din impozitul pe profit.

Aici mai multe detalii